A.C.S. Dan Dacian, B.C. Laguna Sharks și Steaua CSM EximBank – Împreună reușim ce ne-am propus!
NOI începem…NOI continuăm…ÎMPREUNĂ
ACS Dan Dacian – BC Laguna Sharks– Steaua CSM EximBank
U13: Începând din 2011 echipele noastre s-au aflat, permanent, în finala Campionatului Național: Vicecampioni Naționali 2011, Campioni Naționali 2012, 2013, 2014, Vicecampioni Naționali 2016
U14: 2012 a fost primul an în care, echipele noastre s-au aflat în Final 4-ul Campionatului Național: Vicecampioni Naționali 2012, Campioni Naționali 2013, 2014, 2016, 2017.
U15: Campioni Naționali 2014
U16: Din anul 2014, echipele noastre s-au aflat, permanent, în Final 4-ul Campionatului Național: Vicecampioni Naționali 2014, 2015, Campioni Naționali 2016, 2017
U17: Campioni Naționali 2014
U18: Începand din 2014 echipele noastre s-au aflat, permanent, în Final 4-ul Campionatului Național: Campioni Naționali 2015, 2016, Vicecampioni Naționali 2017
La cele enumerate anterior, am putea adăuga numeroasele medalii de aur, argint și bronz, obținute în competițiile municipale.
Nici rezultatele participării în cadrul diverselor turnee internaționale nu le vom enumera, pentru că, cel mai mult, ne mândrim cu toți sportivii noștri – actuali și viitori baschetbaliștii în LNBM și nu numai:
-Darwiche Georges, Victor Petrache, Andrei Calenic, Ionuț Berceanu, Dragoș Diculescu, Andrei Neagu, Antonio Năsturescu, Alexandru Tentu, Ștefan Odea, Răzvan Guțuțui, Ovidiu Gherghina, Daniel Ioniță și Alexandru Coconea fiecare dintre ei, componenți ai loturilor naționale la diverse categorii, cu mențiunea că atât Daniel Ioniță cât și Alexandru Coconea, și-au început activitatea baschetbalistică în localitățile natale, Găești, respectiv Constanța.
-Primul jucător din istoria baschetului românesc, transferat la Real Madrid – Câțe Emanuel, actual jucător în prima reprezentativă a echipei Sevilla.
-Petrea Vlad și Câțe Emanuel, sunt doi dintre componenții echipei de 3×3, care a obținut prima medalie mondială de aur, la baschet, pentru România, la un Campionat Mondial 2011.
Fiecare dintre jucătorii menționati anterior sunt, exclusiv, formați în familia ACS Dan Dacian – BC Laguna Sharks. Lor li se alătură ceilalți juniori talentați pe care îi pregătim pentru înalta performanță, dar și sutele de copii entuziaști care deprind tainele vieții de sportiv alături de antrenorii noștri.
Nici nu vom enumera fiecare dintre antrenorii care au muncit cot-la-cot cu sportvii… pentru că nici unul dintre aceștia nu a fost singur, am fost mereu împreună. Însă vă putem povesti despre Gabriel Stoclosa, Eduard Vochin si Michael Ziemer, foști campioni naționali de juniori cu echipa Steaua CSM EximBank, actuali antrenori în cadrul echipei noastre. Chiar dacă, inițial, aveam două cluburi cu aceași viziune, de patru ani, deja, suntem uniți, mai buni și mai buni.
Împreună mergem mai departe…împreună vom munci cu toții pentru fiecare dintre sportivii noștri, împreună vom susține performanța sportivă!