Se spune că nici un anotimp nu lasă în urmă atâtea amintiri frumoase cum o face vara. În ceea ce ne privește, confirmarea vine prin prisma rezultatelor pe care începutul verii le-a marcat ca fiind printre cele mai frumoase reușite ale familiei noastre de ceva timp încoace.

Luna iunie ne-a prins la „serviciu”. „Lucram” din greu, pe de-o parte în deplasare, la Cluj, pe de altă parte, acasă, la București. Mai exact, echipele „Dan Dacian” dansau pentru ultima dată în acest an pe scena  Turneului Final de U14 și de această dată la ambele categorii: masculin și feminin. Reprezentativele au luat locul III, iar noi suntem bucuroși.  Suntem bucuroși pentru că încercarea de a-i învăța atât pe sportivii noștri cât și pe părinții lor că, mai importante decât orice medalie sau treaptă pe podium sunt valoarea și calitatea umană de care poți să dai dovadă pe teren, dar mai mult în afara acestuia, a dat roade. Și asta s-a reflectat în mesajele pe care le-am primit, în postările pe care le-am citit pe paginile de socializare ale părinților, în cuvintele frumoase pe care mare parte dintre aceștia ni le-au adresat. Suntem bucuroși că am reușit să ne clasăm atât de sus în competiția feminină la categoria U14 cu o formație ce a avut în componență doar cinci jucătoare născute în anul 2005, cu nouă jucătoare de U13 și cu patru jucătoare de minibaschet. Și mai presus de tot, suntem bucuroși că am văzut cea mai frumoasă galerie din toți cei 14 ani de activitate. Cu siguranță, toată lumea știe că este vorba despre părinții fetelor U12, U13, U14 care au fost alături de noi, necondiționat și neîncetat, la fiecare meci sau competiție. Au încurajat și au susținut echipele clubului și nu numai, fără oprire. Au cântat și au bătut din tobe într-un mod pe care baschetul juvenil nu l-a cunoscut încă. Dacă până de curând speram să ne apropiem de galeria Clujului, acum putem să spunem că ”avem artileria grea”.

Ultimul act la Campionatului Național a fost urmat de cel al Campionatului Municipal unde Baschet Club Dan Dacian s-a calificat cu șase echipe și toate au jucat finala mare la categoria lor.  Așadar, weekend-ul 08-09.06.2019, a fost, în totalitate negru și portocaliu. Terenurile de la Sport Arena au găzduit competiția piticilor, iar Arena de Baschet pe cea a juniorilor III. Și de această dată am fost bucuroși, însă dintr-o altă perspectivă. Din cea învățăceilor. Pentru că nu a mai fost despre ce am reușit noi să-i învățăm pe copii și pe părinți, ci despre ce au reușit ei să ne învețe pe noi.

Și au facut-o din plin. Ne-au arătat ca avem de-a face cu niște eroi, cu niște sportivi de nouă și 10 ani a căror calitate baschetbalistică, nivel de cunoștințe și abilitate emoțională,  ating nivelul unor jucători de 12 și 13 ani, că niște fetițe curajoase de opt, nouă și 10 ani se pot lupta de la egal la egal cu o echipă care le-a dominat în celelalte întalniri directe, că niște minibaschetbaliști de 11 și 12 ani pot fi disciplinați și concentrați pe obiectivul lor în ciuda unui soare arzător care le îngreunează orice mișcare. Ne-au învățat că au înțeles ce înseamnă responsabilitatea, angajamentul față de echipă, dedicarea, ambiția, motivarea, determinarea, curajul. Am învățat că ne confruntăm cu niște copii de 13 și 14 ani care sunt capabili să se auto-depășească, să își stabilească obiective tot mai înalte și să nu renunțe ușor.

Am învățat de la sportivii noștri că atunci când întâlnesc momente dificile, fiecare dă tot ce poate, că dorința lor de realizare nu poate fi oprită ci crește pe zi ce trece și că noi, părinți și antrenori nu avem nici o șansă în fața pasiunii lor.

Weekend-ul trecut a fost despre noi, despre familia Dan Dacian! Pentru noi, terenurile Sport Arena au însemnat o mare de tricouri negre și portocalii, de steaguri cu lupul dacic, de tobe și cântece de bucurie, de „Let’s go Daci!”, de „Dacii, Dacii!”, de „One Team, One Family, One Mission!”, de „Campionii, Campionii!”.

În timpul finalei de babybaschet feminin, ne-a întrebat cineva de ce sunt antrenorii noștri în toate colțurile terenului, ba chiar cu iz de ceartă. N-au înțeles nimic! N-au înțeles  că antrenorii care conduc echipele noastre de pe bancă, au în spate, o armată de oameni fără de care rezultatele care ne claseaza în top, în fiecare an, nu ar fi posibile. N-au înțeles că toți antrenorii noștri au pus umărul la realizarea acestor performanțe, n-au înțeles că toți antrenorii noștri trăiesc fiecare meci al echipei, de pe bancă, din spatele acesteia, din colțurile terenurilor, din fața ecranului, oricum și oriunde.  N-au înțeles că avem în spate o armată de părinți care fac toate eforturile pentru ca acești copii să înțeleagă valorile transmise și toate astea ne-au făcut să depășim, de mult, stadiul de club de baschet. Suntem o echipă din toate punctele de vedere, suntem o familie în adevăratul sens al cuvântului.

Dacă erai atent, în cercul de pitici bucuroși că au câștigat Campionatul Municipal, cu o fericire la fel de sinceră ca a celor care au pășit pe teren, era „Doncică”, un copil de opt ani, de altfel căpitanul reprezentantivei 2011, dar care nu avea nici o legătură cu echipa finalistă de babybaschet. Însă s-a bucurat pentru colegii lui mai mari, pentru B.C. Dan Dacian. Sincer, din inimă! Și dacă mai stăm să ne gândim puțin, îl vedem în aceeași postură pe Remi, care anul trecut, la Târgu Mureș, împărțea aceeași bucurie cinstită când echipa de 2008, pe care, în mare parte, nu o cunoștea, câștiga medalia de aur. Am văzut un Alex Grigore care, deși nu a jucat în finală, a fost primul care a țâșnit în teren și a sărit pe colegii lui când a auzit fluierul de final.

Asta am câștigat noi…și fără aceste momente, fără acești sportivi, fără acești părinți, fără acești antrenori, Clubul de Baschet Dan Dacian nu ar fi fost an de an pe podiumurile municipale și naționale.

Felicitări tuturor jucătorilor și antrenorilor și mulțumim celor care ne-au fost alături!