Fost component al echipelor de performanță, Alex Varga este unul dintre sportivii noștri emblematici. După șase ani petrecuți în Italia,  Alex s-a întors în capitală unde a ales să rămână fidel clubului în care s-a format și să facă pasul către antrenorat. Cum se văd lucrurile din postura de antrenor ne spune chiar el, într-un scurt interviu:

D.D.: A.C.S. Dan Dacian este clubul la care te-ai format atât ca jucător cât și ca antrenor. Cum te simți în postura de coleg al celor care ți-au fost antrenori?

A.V.: Din punctul meu de vedere, să îi numesc colegi pe cei pe care i-am numit antrenori, timp de șase ani, este mare lucru. Întotdeauna mi-am respectat antrenorii și nu mă gândeam, niciodată că aș putea fi unul dintre ei. I-am admirat pe fiecare în parte, iar cel care m-a învățat cel mai mult despre responsabilitățile unui jucător a fost domnul Dacian. Acum tot despre responsabilități învăț, însă despre cele ale unui antrenor și să o fac de la cei pe care i-am privit ca pe autoritatea absolută în ceea ce făceam, ma impulsionează și mai mult. Sigur că m-am bucurat să revin în sânul familiei Dan Dacian, însă, recunosc, că  ideea de a o face într-o postură atât de diferită, m-a speriat puțin. A fost și încă este, o experiență nouă, dar colegii m-au ajutat să trec peste emoțiile de la început.

D.D.: Cum a fost primul tău contact cu baschetul și care este aportul pe care clubul „Dan Dacian” l-a adus în perioada în care ai evoluat în România?

A.V.: Am început baschetul la șapte ani, iar A.C.S. Dan Dacian a fost singurul club la care am evoluat ca junior în România. Cornelia Enescu mi-a pus mingea în mână, acum 14 ani, în sala de sport a Școlii 307 și ma bucură faptul că, după atât de mult timp, clubul, încă desfășoară antrenamente acolo. Așa cum spuneam mai sus,  ”Dan Dacian”, ca și club, cu tot ce înseamnă asta, m-a învățat, în primul rând, despre responsabilități. M-a educat ca jucător și nu numai, a contribuit la formarea caracterului meu, la atitudine, la limbaj, la viziune, la încredere, la dorință, la putere de lucru, la comunicare, la dezvoltarea mea din toate punctele de vedere.

D.D.: La 14 ani ai plecat în Italia, unde ai continuat cu acest sport. Cum a fost perioada petrecută acolo?

A.V.: A fost un început greu atât pe plan sportiv cât și pe plan social, mai ales pentru că nu cunoșteam limba. Italia a fost țara care m-a format ca jucător profesionist și care mi-a oferit posibilitatea  să joc la un alt nivel decât în România.

D.D.: În 2018 ai revenit în țară pentru a evolua la CSU Sibiu, în Liga Națională, acolo unde țe-ai întâlnit cu foști colegi de la Baschet Club Dan Dacian. Cum a fost sa fii coleg de echipă, din nou, cu Aurică?

A.V.: Mi-am dorit foarte mult să joc într-o primă ligă, iar Sibiul mi-a îndeplinit acest vis. A fost o diferență foarte mare de la puștiul pe care îl văzusem ultima dată la ceea ce este acum , Auraș.  Îmi place cum a evoluat din toate punctele de vedere și m-am bucurat enorm să văd că și el a continuat și că ni s-a oferit ocazia de fi colegi, din nou.

D.D.: Ce părere ai despre faptul că o parte din colegii tăi de generație, alături de care ai început baschetul la B.C. Dan Dacian, evoluează în Liga Națională sau chiar în străinătate: Diculescu, Măciucă, Năsturescu, Arion, Dudaș , Gavriloaia?

A.V.: Sincer, obiectiv vorbind, mi se pare că Baschet Club Dan Dacian este unul dintre puținele cluburi de baschet juvenil, din țară, dacă nu singurul, de la care, atât de mulți sportivi, au făcut pasul către adevărate performanțe. Nu poate decât să mă bucure faptul că am colegi de generație care au ajuns destul de departe în ceea ce și-au propus. Nu e puțin lucru să joci în Liga Națională, în România, sau chiar la diferite colegii din afară. Pe lângă cei cu care am fost în legătură directă, știu că de la B.C. Dan Dacian au mai plecat jucători, atât din rândul celor care au fost 100% produsul antrenorilor acestui club cât și din rândul celor care s-au alăturat acestei familii pentru perioade mai lungi sau mai scurte. Profit de ocazie ca să îi felicit pe foștii mei colegi și să le urez mult success, în continuare!

D.D.: Ai lăsat cariera de jucător în detrimentul celei de antrenor. Cum ți se pare această alegere?

A.V.: Din fericire, am avut ocazia să interacționez cu copiii și în Italia și mereu mi-a plăcut. Acum, clubul de baschet Dan Dacian îmi oferă ocazia să continui și să perfecționez anumite lucruri pe care nu le-am reușit din postura de jucător. Simțeam nevoia unui nou început și am ales să continui în lumea baschetului ca antrenor. Încerc și sper să am același impact asupra copiilor pe care îi antrenez la fel cum au avut și antrenorii mei asupra mea.

D.D.: Cum ți-a influențat viața, Școala de Baschet Dan Dacian?

A.V.: În primul rând mi-a arătat ce înseamnă baschetul din ambele perspective: jucător și antrenor. Apoi, am mai spus, m-a dezvoltat pe multe planuri și încă o face. Le sunt recunoscător tuturor celor care au contribuit si care contribuie la formarea mea și la tot ce am învățat și ce învăț.

Ne bucurăm că Alex a ales să se alăture familiei noastre de antrenori și îi urăm mult succes în cele propuse!